ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a început o serie de acțiuni prin care își propune să îmbunătățească procesul de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile la nivelul județului.
”Dorim să îmbunătățim în permanență gestionarea deșeurilor pentru a avea un județ mai curat, pentru devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mari de deșeuri și creșterea procentului de deșeuri reciclabile valorificabile. Începem anul printr-o serie de acțiuni care să ajute cetățenii să colecteze selectiv mai bine”, a spus directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.
Astfel, sursa citată a menționat că au fost tipărite și trimise către toate primăriile din județ 92.000 de calendare cu programul de colectare, pentru zonele de case, aferent anului 2024, pentru a fi distribuite cetățenilor. În municipiul Bistrița și localitățile componente, aceste calendare vor fi distribuite de către inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA.
De asemenea, se distribuie pubele verzi în tot județul Bistrița-Năsăud. În orașele și comunele din județ această activitate este coordonată de primării, iar în municipiul Bistrița și în localitățile componente distribuirea pubelelor verzi este coordonată de operatorul de salubritate Supercom.
Cristian Niculae adaugă că inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud vor continua verificarea recipienților de colectare a deșeurilor reciclabile și menajere de la populație conform programului ”colectare de la poarta casei”.
Totodată, și în anul 2024 vor fi derulate campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale. Vor fi șase campanii de colectare a deșeurilor voluminoase în mediul urban, patru campanii de colectare a deșeurilor voluminoase în mediul rural, precum și două campanii de colectare a deșeurilor vegetale.
Directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud reamintește că sunt deschise cele cinci centre de colectare a deșeurilor din județ, unde cetățenii pot preda gratuit, prin aport voluntar, deșeuri electrocasnice și deșeuri provenite din construcții și demolări (gratuit în limita a 200 kg. /an/gospodărie).
În plus, concursul ”Reciclezi pentru viitorul tău!” va continua și în 2024 și se va desfășura în alte 20 de școli din județ.
”Vă reamintim că banii obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile se întorc în comunitățile din județul nostru pentru a acoperi o parte din costurile serviciilor de salubritate. În plus, copiii noștri se vor bucura de un viitor mai sănătos, de o natură frumoasă și curată, nepoluată de deșeuri. Haideți să dăm valoare deșeurilor în 2024!”, a mai transmis Cristian Niculae.
Sa incepem anul cu paru sub forma de amenzi maxime si confiscarea mijloacelor de transport gunoaie. Sa montam peste tot in toate localitatile camere de supraveghere pentru mocicosii certati cu legea. La Anu si La Multi Ani.