”Îmi doresc ca Ioan Turc să rămână doar un accident nefericit în istoria administrativă a municipiului Bistrița”, a spus, vineri, într-o conferință de presă, liderul PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a menționat că sarcina tuturor social-democraților este de a ajuta partidul să recâștige Primăria Bistrița.
”Reduta cea mai importantă pe care trebuie să o recucerim este Primăria municipiului Bistrița. (…) Sarcina cea mai importantă a tuturor pesediștilor din județul ăsta este să recâștige Primăria Bistrița, nu pentru PSD, ci pentru cetățeni. Îmi doresc ca domnul Ioan Turc să rămână doar un accident nefericit în istoria administrativă a municipiului Bistrița. Avem destule exemple și cred că a sosit momentul ca și domul Turc să înțeleagă că nu o să mai poată să păcălească oamenii și să spună că din cauza PSD nu merge ceva nu știu pe unde. Dacă a uitat cumva să se uite la calendar, îi spunem noi că au trecut 3 ani și jumătate. CD-ul de campanie trebuie schimbat cu cel din 2024. Nu îl mai poți folosi tot pe ăla din 2020 și tot să spui că din cauza PSD nu ai putut să realizezi ceva”, a spus Moldovan.
Președintele PSD Bistrița-Năsăud a menționat că în perioada următoare partidul va face toate analizele necesare pentru a putea desemna candidatul potrivit pentru Primăria Bistrița.
”Urmează să facem măsurătorile de rigoare. Am învățat din greșelile trecutului. Nu ne vom mai grăbi să anunțăm candidatul. În momentul de față sunt patru potențiali candidați la Primăria Bistrița. Colegial, prietenește, cu măsurătorile de rigoare, vom vedea care este cel cu cele mai multe șanse și toți ceilalți vor face parte din echipă și îl vor sprijini pe cel desemnat. Avem această datorie față de oamenii din Bistrița: să le dăm un primar la nivelul lor. Comunitatea asta este una performantă și are nevoie de un primar măcar de nivelul ei. Vom face absolut tot ce se poate pentru ca în fața oamenilor să ajungă un candidat cu calitățile necesare pentru a putea fi un candidat performant, pe care Bistrița îl merită”, a adăugat Moldovan.
Liderul social-democraților din județ a ținut să sublinieze că nu există niciun fel de ”blat” între PSD și PNL.
”Pentru că am văzut tot felul de comentarii, vreau să precizez că nu există și nu va exista niciun fel de blat între PSD și PNL, cu atât mai puțin între Radu Moldovan și Ioan Turc. Am colaborat instituțional foarte bine cu domnul Turc și voi colabora în continuare cu absolut toți cei care ocupă poziții publice alese sau numite în județ. Nu mă interesează polemici sau războaie. Am văzut discuții că instituțiile se sabotează între ele și așa mai departe. Este un fake news! Nu există așa ceva! Din punct de vedere politic, lucrurile stau altfel. Nu le încurcăm, nu le suprapunem. Ele sunt bine delimitate și fiecare e cu treaba lui”, a completat Moldovan.
Nu ne vom lăsa păcăliți cu siguranță.
Le ajunge, să-și cheltuie averile adunate pentru 3 generații.
Sa l ia cu el și pe păcăliciul de oltean cu tot cu gașca.🤮
Sper ca bistritenii sa înțeleagă cu adevărat ce vrea Radu Moldovan.
Bugetul municipiului Bistrița i-a făcut mereu cu ochiul,nu a reușit sa-l poată folosi în totalitate în mandatele lui Crețu care i-a lăsat doar o fărâmă prin AVRAM GEORGE și apoi celalalt viceprimar. atât cât sa se simtă protejat.
Acum primăria derulează fonduri mari prin programe europene și bani propri.Ar fi o nenorocire sa fie toate în manile lui.
A spus ca lasă județul și pleacă la BUCURESTI cred ca Nicu Moldovan l-a făcut din păcate sa se răzgândească.
Chiar ne lăsăm sau ne vom lasă păcăliți?