Un autoturism care nu avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare a fost depistat de polițiști în trafic, pe strada Calea Moldovei din Bistrița.
”La data de 13 ianuarie, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru control, pe Calea Moldovei, un autoturism care nu avea aplicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare. În urma controlului, polițiștii au identificat la volan un bărbat de 46 de ani din Livezile. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că anterior, la aceeași dată, șoferul a fost sancționat contravențional, pe raza localității Lechința, iar ca măsură complementară i-au fost retrase plăcuțele de înmatriculare, autoturismul neavând astfel drept de circulație. La testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultatul fiind negativ”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de punere în circulație sau conducere unui vehicul neînmatriculat.