Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 15 – 28 ianuarie).
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”intervalul va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative. În prima zi media regională a maximelor va fi de 5 grade, iar a celor minime de -2…0 grade, apoi va urma o răcire de scurtă durată în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 1…2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, local va fi ger cu o medie a minimelor de -8 grade. Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creștere a temperaturilor maxime până la o medie de 7…8 grade și minime ce vor deveni ușor pozitive în dimineața zilei de vineri (19 ianuarie). Ulterior vremea se va răci, astfel încât în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de -2…0 grade, iar a celor minime de -12….-10 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că pe timpul zilelor sunt estimate maxime de 2…4 grade, iar noaptea valori în general de -5…-3 grade. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului, în 19 și 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și după 23 ianuarie”.
La munte, ”în prima zi a intervalului, media maximelor se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar a minimelor de -9…-8 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci și se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de -8 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -12 grade. Pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii și astfel, vor fi posibile maxime termice de 3…4 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de 0…1 grad. În perioada 20 – 22 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a -8 grade și minime ce pot scădea spre o medie regională de -13 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 23 ianuarie, când media maximelor va ajunge la 0…1 grad, iar a celor minime de -5…-4 grade. Temporar vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, dar cu probabilitate mai mare în data de 16 ianuarie, apoi în jurul datei de 19 ianuarie și după 24 ianuarie”.