Transilvania figurează în topul Bloomberg al celor mai frumoase destinații de vacanță în 2024, spune deputatul PNL Diana Morar.
”Jurnaliștii celor de la Bloomberg aleg la începutul fiecărui an câteva destinații turistice, altele decât cele mediatizate și care deja se bucură de notorietate. Pentru acest an, au ales 24 de destinații, iar printre insule exotice si agitația orașelor grandioase, se enumeră și Transilvania, aceasta fiind pe locul 7! Nemaidorind să puncteze iarăși legenda lui Dracula, articolul se concentrează și pe alte aspecte deosebit de frumoase ale peisajului pitoresc transilvănean. Pe lângă renumitul castel Bran, turiștii pot descoperi zona viticolă cunoscută pentru fetească regală, complexul minier de aur din secolul al II-lea de la Roşia Montană, safari prin pădure pentru a vedea urșii bruni și ritualul băii cu fân. Perioada ideală pentru acest punct turistic este toamna, datorită jocului cromatic pe care îl poartă natura de-a lungul Carpaților”, a precizat Diana Morar.
Bloomberg este o agenție de știri americană fondată în anul 1981 de către Michael R. Bloomberg. Compania are sediul la New York City și este prezentă în 126 de țări.