Un bărbat de 44 de ani din Feldru a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și hărțuire, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Din investigațiile polițiștilor a reieșit faptul că, în dimineața zilei de 22 ianuarie, bărbatul, fost concubin al unei femei de 53 de ani din Bistrița, ar fi îmbrâncit-o pe aceasta în apropierea locuinței ei. Totodată, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie în repetate rânduri și s-ar fi prezentat la locuința acesteia, insistând să se întâlnească”, precizează Poliția.
La data de 22 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul Proximitate, au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 44 de ani din Feldru. Totodată, împotriva lui, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.
În prezent, bărbatul se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar cercetările sunt continuate Poliția Municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și hărțuire.