Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de control la un operator economic care deține un aparat prin intermediul căruia se comercializează în sistem de eliberare automată țigarete electronice și flacoane de reumplere cu conținut de nicotină.
Potrivit unui comunicat de presă al CJPC Bistrița-Năsăud, aparatul aparține operatorului economic BLANARIU-FLORIN ȘI FIRMELE SALE SRL și este amplasat în municipiul Bistrița, pe strada Gării, nr.17.
În timpului controlului, comisarii Protecției Consumatorilor au constatat o abatere de la legislația în vigoare. Este vorba despre faptul că aparatul comercializa țigarete electronice și flacoane de reumplere cu conținut de nicotină fără ca acesta să fie prevăzut cu un sistem de verificare a vârstei, ceea ce contravine legislației deoarece aceste produse pot pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor sub 18 ani.
În urma neregulilor constatate, echipa de control a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 15.000 lei. Totodată, a fost dispusă și măsura opririi temporare a comercializării produselor și a utilizării aparatului până la remedierea deficiențelor.
Ulterior, potrivit comisarilor, deficiența constatată în timpul controlului a fost remediată prin implementarea unui dispozitiv care nu mai permite achiziționarea produselor fără inserarea unei cărți de identitate care să confirme în mod electronic vârsta de peste 18 ani a consumatorului.