Trei cazuri de violență în familie au fost semnalate, la finalul săptămânii trecute, în județul Bistrița-Năsăud, polițiștii întocmind tot atâtea dosare penale pe numele unor bărbați care și-au agresat partenerele.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, primul caz de violență în familie la care au intervenit oamenii legii a avut loc în Bistrița.
”La data de 2 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani din Bistrița și-ar fi agresat fizic soția, în timp ce se aflau la domiciliul comun. În urma intervenției polițiștilor și a evaluării riscului s-a constatat oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Bistrița, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Cel de-al doilea caz a fost sesizat la Ilva Mare.
”La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 56 de ani din Ilva Mare a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de violență în familie. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că la data de 1 februarie, în timp ce se afla la domiciliu, femeia ar fi fost agresată fizic de către concubinul acesteia, un bărbat de 62 de ani, din Ilva Mare. În urma evaluării riscului împreună cu femeia, polițiștii au constatat oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. Cu privire la cele constatate, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie”, se mai arată în buletinul Poliției.
Cel de-al treilea caz de violență în familie a fost sesizat la Uriu.
”La data de 3 februarie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost semnalați cu privire la faptul că într-o parcare situată la ieșirea din localitatea Uriu un bărbat agresează o femeie. În scurt timp, polițiștii ajunși la fața locului au depistat un autoturism parcat, iar în interiorul acestuia pe un bărbat de 37 de ani din Bistrița care își agresa fizic concubina. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției. Femeia a refuzat acordarea de îngriji medicale. În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, fiind totodată deschis un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de violență în familie”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.