Primăria Bistriţa anunță că s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Înființarea unui centru comunitar integrat în municipiu”, valoarea investiției fiind de peste 165.000 de euro.
Prin intermediul acestui proiect, municipalitatea va pune la dispoziția persoanelor vulnerabile atât servicii medicale, cât și sociale.
”Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea unui centru comunitar integrat la nivelul municipiului Bistrița, investiție ce va contribui la creşterea accesului la serviciile de asistentă medicală comunitară furnizate integrat cu cele sociale şi educaționale pentru persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile. Se vor dezvolta serviciile de asistentă medicală comunitară în scopul identificării problemelor medico-sociale, a îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate, a nivelului de trai al populației prin acțiuni de prevenție şi intervenție specializată, precum şi prin creşterea accesului la servicii medico-sociale de calitate şi a sporirii gradului de incluziune socială a persoanelor apartinând grupurilor vulnerabile din punct de vedere economic, social sau al stării de sănătate”, precizează Primăria Bistrița.
Valoarea totală a proiectului este circa 832.000 lei cu TVA (peste 165.000 de euro), finanțarea fiind asigurată prin Planul National de Redresare şi Reziliență (PNRR).
Proiectul trebuie implementat până la data de 1 mai 2025.