Ministrul Educației, Ligia Deca, a vizitat, miercuri, șantierul de la Colegiul Național Liviu Rebreanu și a dat asigurări administrației locale că va oferi sprijin, în limita atribuțiilor, pentru finalizarea investiției.
”Am vizitat șantierul de la Colegiul Național Liviu Rebreanu. Extrem de important pentru noi, pentru comunitatea bistrițeană, este ca, prin Compania Națională de Investiții, resursa financiară să vină în așa fel încât lucrările să poată fi rapid finalizate, până cel mai târziu în luna mai, să spunem și iunie, deși se poate și mai repede. Municipalitatea intenționează să dea drumul la multe alte lucrări, iar presiunea pe care o avem pe spațiile de învățământ este una foarte mare. Doamna ministru a preluat această problemă și, împreună cu noi, cu municipalitatea, vom discuta cu responsabilii din Compania Națională de Investiții, cu Ministerul Dezvoltării. Avem și acest avantaj al faptului că la Ministerul Dezvoltării se află un ministru vrednic și eu cred că ne vom îndeplini acest obiectiv de finalizare a lucrărilor”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă organizată cu prilejul vizitei ministrului Ligia Deca în Bistrița-Năsăud.
De asemenea, a fost vizitat și Colegiul Național Andrei Mureșanu.
”Am mers și la Colegiul Național Andrei Mureșanu, pentru a vedea perimetrul pe care va fi construită viitoarea școală verde. E o situație improprie la acest colegiu, nu mă refer la clădirea mare, ci la corpul mic care a fost reamenajat pentru a putea fi derulate ore de curs în el. Lucrurile nu pot continua așa, de aceea opțiunea mea a fost ca acea clădire să fie demolată și pe un perimetru suficient de generos să construim o școală verde”, a adăugat primarul Ioan Turc.
La rândul său, ministrul a menționat că va oferi sprijin, în limita atribuțiilor, pentru finalizarea investiției de la Colegiul Național Liviu Rebreanu.
”Am promis că vom da și noi, în limita atribuțiilor, sprijin pentru finalizarea investiției. Este o fază foarte avansată acolo. Este impresionant ce s-a întâmplat acolo. Am discutat cu doamna director Monica Halaszi și înțeleg dorința domniei sale ca generația actuală de clasa a XII-a să prindă măcar câteva zile în locația renovată. De asemenea, am înțeles nevoia stringentă a Colegiului Național Andrei Mureșanu pentru o nouă clădire. Am aplicat pe apelul de școli verzi, sperăm să finalizăm evaluarea calitativă. Ei sunt deja pe lista de proiecte eligibile, vom vedea care va fi situarea pe lista finală”, a spus ministrul Ligia Deca.
Sursa citată s-a arătat implicarea autorităților locale din Bistrița-Năsăud în reabilitarea infrastructurii școlare.
”Pe lângă atragerea de fonduri europene și naționale, există și cofinanțări din partea autorităților publice locale care au prioritizat investiția în infrastructura școlară în județ. Aș vrea să dau județul Bistrița-Năsăud exemplu de bună practică această implicare. Am văzut-o și în alte județe, însă Bistrița-Năsăud s-a remarcat din punctul meu de vedere cu această preocupare constantă pentru reabilitare în toate localitățile pe care le-am vizitat”, a mai spus ministrul.
Pe parcursul zilei de miercuri, ministrul Educației a vizitat mai multe unități de învățământ din Năsăud, Sângeorz-Băi, Feldru și Bistrița.
De asemenea, ministrul a avut și o întâlnire cu directorii de școli din județ, fiind semnate contracte de finanțare pentru dotarea cu laboratoare inteligente a 23 de unități școlare din județ, după cum urmează: Clubul Copiilor Beclean, Liceul Economic Năsăud, Liceul Tehnologic Agricol Beclean, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa, Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna, Liceul Tehnologic Telciu, Liceul Teoretic „Constantin Romanu Vivu” Teaca, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Bistriţa, Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Liceul Tehnologic Agricol, Liceul Tehnologic Bistriţa, Colegiul Tehnic – Infoel – Bistriţa, Liceul Creştin Logos, Liceul Teoretic „Solomon Haliţă” Sângeorz-Băi, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” Căianu Mic, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa și Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru.
În cadrul întâlnirii cu directorii de școli au mai fost purtate discuții despre legile Educației, despre legislația secundară și despre noua evaluare digitalizată. De asemenea, ministrului i-au fost prezentate și problemele cu care se confruntă sistemul educațional din județ.
”Am promis că vom reveni cu o serie de acte normative care reprezintă implementarea efectivă a legilor Educației pe o serie de componente, în conformitate cu un calendar de implementare a legilor care ține cont și de modificările legislației fiscal – bugetare pe care le-am văzut la finele anului trecut”, a spus ministrul Educației.
Vizita ministrului în județul Bistrița-Năsăud s-a încheiat cu o întâlnire cu elevii echipei de robotică de la Colegiul Național Petru Rareș din Beclean.