Un autoturism parcat pe una dintre străzile din municipiul Bistrița a fost ridicat, miercuri, de Poliția Locală.
Într-o postare pe o rețea de socializare, instituția menționează că mașina bloca traficul rutier. Șoferul autoturismului a fost sancționat contravențional și obligat să plătească tariful de ridicare și transport.
Polițiștii locali reamintesc locuitorilor municipiului Bistrița că în sfera lor de atribuții intră și monitorizarea respectării reglementărilor din domeniul parcării autoturismelor pe raza municipiului.
”Din păcate, agenții Poliției Locale se confruntă frecvent cu situații în care autoturismele sunt parcate în spații care nu sunt amenajate în acest sens. De asemenea, parcarea pe trotuare, spații verzi sau piste de biciclete este o modalitate folosită de unii conducători auto, față de care s-au aplicat și se vor aplica sancțiuni ce pot merge până la ridicarea autovehiculului. Astfel de manifestări nu pot fi tolerate, întrucât, la această dată, la nivelul municipiului Bistrița sunt disponibile 386 locuri de parcare de reședință, care nu au fost atribuite. Rugăm persoanele interesate de închirierea unui loc de parcare propriu să consulte aplicația SyGIS sau să solicite la sediul Direcției Patrimoniu informații cu privire la locurile de parcare disponibile”, precizează Poliția Locală.
Agenții Poliției Locale vor continua acțiunile de verificare și aplicare a prevederilor legale din acest domeniu, ținându-se cont și de numeroasele sesizări ale cetățenilor.