Primăria Bistrița și-a propus ca anul acesta sa intervină cu lucrări de reabilitare, reparații și asfaltare pe mai multe străzi din municipiu.
Potrivit primarului Ioan Turc, fondurile pentru aceste lucrări au fost alocate atât de pe capitolul investiții, cât și de pe cel de reparații, municipalitatea urmând să intervină atât pe străzi de pământ, cât și pe străzi asfaltate deja, dar cu partea carosabilă degradată.
În ceea ce privește partea de investiții, administrația locală condusă de primarul Ioan Turc și-a propus să continue lucrările pe strada Tărpiului, proiect cu o valoare totală de peste 20 de milioane de lei.
”Strada Tărpiului se află în execuție și vom continua lucrările imediat ce vremea va permite. Am rezolvat toate problemele aferente vechii zone de pământ. Acolo existau cele mai mari probleme, așa că de acolo am plecat. Acum lucrurile pe această porțiune stau infinit mai bine. Continuă, venind către Drumul Cetății”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință în care a prezentat proiectul de buget pe anul acesta.
Tot la capitolul investiții sunt cuprinse și trei proiecte de amenajare de străzi în zonele noi de locuințe, vizate fiind străzile Tabără (peste 4,1 milioane lei), Remus Cristian Bucur (740.000 de lei) și George Barițiu (740.000 de lei).
“Strada Tabără, stradă veche, stradă românească, oamenii așteaptă rezolvarea problemei străzii pe care locuiesc de mult timp. Anul acesta a venit și rândul acestei străzi. De asemenea, avem în vedere și Remus Cristian Bucur și George Barițiu”, a completat Ioan Turc.
Pe capitolul reparații, Primăria Bistrița a alocat un buget de 13,7 milioane de lei pentru lucrări de asfaltări, amenajări și reparații străzi.
”Avem programate lucrări în valoare totală de 13,7 milioane de lei. Eu cred că această valoare vorbește de la sine despre importanța pe care o acordăm infrastructurii stradale din municipiul Bistrița, atât pe componenta de investiții, cât și pe cea de reparații. Aici intră atât lucările de reparare a drumurilor din oraș, a drumurilor asfaltate, prin refacerea covorului asfaltic, cât și lucrările de reparare a drumurilor de pământ din Bistrița pe care le tratăm diferit față de modul în care au fost tratate până nu demult. Străzile Alunului, Cascadei, Livezi, Prundului, Crângului din Bistrița, străzile Secundară 12 (Cimitirului), Nouă (până la blocuri), Vinului din Viișoara, Agricultorilor, Secundară 7, Secundară 16 din Sărata, Cailei din Sigmir, Secundară 7 din Slătinița, Secundară 3, Secundară 4 și Secundară 6 din Ghinda, Arenei, Cătinei , Asfințitului, Viile cu Pomi, Pomilor, Bistriței, Gospodarilor, Pasajului din Unirea sunt o parte dintre străzile pe care le vom repara, dar în aceeași manieră cu ceea ce am făcut anul trecut. Adică nu continuăm să punem milioane de tone de piatră pe străzi, nerezolvând niciun fel de problemă, amânând de fapt rezolvarea problemei pe aceste străzi, și nici nu vom aștepta să mai venim cu proiecte de investiții care durează ani și ani. Țin să specific că, la un moment dat, aceste străzi vor face obiectul unor intervenții de pe capitolul de investiții, adică cu studiu de fezabilitate, cu proiect tehnic, cu proceduri făcute după toată rețeta. Până atunci însă, această soluție de intervenție rapidă va pune capăt problemei cu care se confruntă oamenii – ploi vara, zloată iarna. În 2-3 ani închidem această problemă. Anul acesta, pe lângă străzile cu care vom începe amenajările, vor urma și altele. Nu s-a gândit nimeni până acum la această modalitate de rezolvare. Anul trecut, 15 străzi am asfaltat în 3 luni”, a mai spus primarul Ioan Turc.
Pe străzile din imaginea de mai jos, municipalitatea va interveni în diferite modalități: frezare, așternere de mixtură asfaltică.
Oare cand se vor executa lucrarile pentru drenare si preluare a apei pluviale pe strada Apusului ? Dupa ploaia de azi-noapte apele au inundat demisolul caselor , pentru ca nu exista canal / rigole de preluare a apelor pluviale. E cineva atent sa rezolve problemele cetatenilor? Riveranii nu pot interveni cu nici-o lucrare de dren, pe proprietatea publica( in speta pe strada). Asteptam FAPTE !!! Nu PROMISIUNI!