”Avem candidați în 56 de unități administrativ-teritoriale din județ. Aceștia sunt pregătiți deja pentru alegerile care vor urma”, a spus miercuri, într-o conferință de presă, președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
”Avem candidați în 56 de unități administrativ-teritoriale din județ. Aceștia sunt pregătiți deja pentru alegerile care vor urma. Se pare că alegerile locale vor fi comasate cu cele europarlamentare și că acestea vor avea loc în 9 iunie. Noi trebuie să ne pregătim pentru aceste alegeri. La nivel național am constituit o alianță cu USR și Forța Dreptei – Alianța Dreapta Unită, dar despre această alianță o să discutăm mai multe în perioada următoare. La nivel județean suntem pregătiți, avem candidați și avem și mulți aleși locali care vor veni din Pro România și din ALDE înspre PMP. Avem șanse mari, de circa 80 – 90%, ca în cel puțin 7 sau 8 comunități să câștigăm primării. Alianța va performa la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Cred că e foarte important acest lucru, mai ales în condițiile în care interesul actual al PSD și PNL este doar pentru a își atinge obiectivele de partid“, a spus Simionca într-o conferință de presă.
La nivel național, Alianţa Dreapta Unită a anunțat că respinge ideea comasării alegerilor pentru că ar reprezenta „o crimă împotriva democraţiei româneşti”.
”Comasarea pe care o propun PNL şi PSD este o crimă împotriva democraţiei româneşti. Ceea ce doresc Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă este instaurarea partidului unic în România. Adevărata comasare de care vorbim este cea a PNL cu PSD. Astăzi vorbim, de fapt, despre dispariţia PNL şi naşterea partidului unic PSD – PNL. Alianţa Dreapta Unită se va opune acestui partid unic. Astăzi, vă anunţ oficial că Alianţa Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la toate alegerile. Avem un obiectiv crucial: nu îi vom lăsa să fure viitorul României. Ceea ce fac Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă este un furt. Se joacă cu democraţia românească, se joacă la masa verde, la bambilici, cu viitorul României încercând prin tot felul de mijloace nefireşti să păstreze o putere pe care românii nu vor să le-o mai dea”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, miercuri, într-o conferinţă de presă comună a celor trei lideri ai Alianţei Dreapta Unită, desfăşurată la Parlament.
În ceea ce privește stabilirea calendarului alegerilor, astăzi are loc o primă şedinţă a coaliţiei de guvernare pe această temă şi a unei eventuale comasări.