Mai multe familii din orașul Năsăud au sunat, vineri seara, la 112 și au solicitat intervenția unor echipaje medicale pentru a acorda asistență de specialitate unor copii care prezintă stări febrile și acuză dureri abdominale, informează Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud.
Potrivit managerului SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, la fața locului au fost direcționate atât echipaje de Ambulanță, cât și autospeciala de transport victime multiple din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Dr. Annabella Muzsi menționează că sunt aproximativ 10 copii cu astfel de probleme, dar precizează că există posibilitatea ca acest număr să mai crească. Unii dintre copii prezintă și erupții specifice rujeolei, în vreme ce alții au febră și dureri abdominale.
Copiii sunt conștienți și cooperanți și urmează să primească asistență medicală.
ACTUALIZARE
Unul dintre echipajele medicale care au intervenit la Năsăud a evacuat spre UPU-Pediatrie Bistrița patru copii cu erupție specifică rujeolei, însoțiți de un adult.
De asemenea, autospeciala de transport victime multiple a preluat în vederea transportării la UPU-Pediatrie Bistrița alți șase copii cu febră și dureri abdominale, dar fără erupție.