După ani de așteptări, în cele din urmă au început lucrările de reabilitare a unui tronson din DJ 172A, de la Beclean la Nușeni și Chiochiș.
“Suntem tot mai aproape de a reuși ca toate drumurile din orașul nostru să fie asfaltate, o investiție de mare importanță care se desfășoară acum fiind reabilitarea DJ 172A. Mulțumim domnului președinte al Consiliului Județean Bistrita-Nasaud, Emil Radu Moldovan, pentru implicarea în toate proiectele!”, a precizat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Reabilitarea DJ 172A Beclean – Nușeni – Chiochiș face parte dintr-un proiect care cuprinde și alte două tronsoane de drumuri județene, respectiv DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Miceștii de Câmpie – Visuia și DJ 154D Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței, finanțarea pentru acest proiect fiind asigurată din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, și de la bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Despre modernizarea celor trei drumuri județene se discută încă din anul 2019, an în care s-a semnat și contractul de finanțare pentru aceste investiții, fiind lansată și procedura de achiziție publică a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor.
Întrucât au fost depuse contestații, procedura a fost mult întârziată. În cele din urmă s-a stabilit că asocierea dintre SC Frasinul SRL – lider asociere, cu SC CML.RO SRL, SC Îndemânarea Prodcom SRL, SC Dimex 2000 Company SRL și SC Someș-Top-Grup SRL se va ocupa de acest contract care cuprinde cele trei drumuri județene.