O autospecială nouă a intrat în dotarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, informează instituția într-un comunicat de presă.
”În cazul intervenției în sprijinul populației este nevoie, pe lângă pregătirea teoretică și fizică a jandarmilor, și de tehnica potrivită în funcție de zona în care are loc intervenția. Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, Jandarmeria Română a fost dotată cu 51 de autospeciale prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, valoarea totală a achiziției ridicându-se la 12,88 de milioane de lei. Jandarmeria Bistrița-Năsăud a primit în dotare una dintre cele 51 de autospeciale Ssangyong Musso Grand Style, care consolidează capacitățile de intervenție ale Jandarmeriei în situații de urgență în zonele afectate de dezastre/pericole, în scopul evaluării efectelor acestora, a transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone. Toate acestea pentru a se putea interveni la timp la nevoie, scopul fiind siguranța cetățenilor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Față de dotările standard pe care le au autospeciale aparținând Jandarmeriei, Ssangyong Musso Grand Style vine la pachet cu o serie de echipări suplimentare precum: sistem de remorcare față (troliu), sistem de avertizare optică și acustică, echipament de comunicare acustică/ avertizare la distanţă, panou afişaj cu leduri pentru mesaje variabile, echipament de observare bazat pe principiul imagisticii termice.
În luna ianuarie, Jandarmeria Bistrița-Năsăud a mai primit o autospecială pentru acces în zone greu accesibile, respectiv un Jeep Wrangler care este folosit de către jandarmii montani pentru intervențiile în zonele greu accesibile ale județului.