În primele două luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa-Năsăud au fost încadrate în muncă 401 persoane, dintre care 213 femei.
”Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 212 au peste 45 de ani, 38 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 56 au între 25 și 35 de ani, iar 95 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 191 provin din mediul urban, iar 210 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (138), urmate de cele cu studii gimnaziale (118). Numărul celor cu studii profesionale este de 80, cei cu studii superioare sunt în număr de 53, iar cei cu studii primare sunt în număr de 12. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa-Năsăud, 303 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Bistrița-Năsăud.
Pentru integrare pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele două luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.122 persoane.