Un șofer care nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale a Biroului Rutier a fost tras pe dreapta de polițiști, care au constatat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul s-a ales cu dosar penal.
”La data de 28 martie, în jurul orei 00.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au depistat, în flagrant delict, un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. În fapt, bărbatul, în vârstă de 33 de ani din Sărata, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, ajuns într-un sens giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale a Biroului Rutier care desfășura activități de monitorizare și control trafic. Acesta a fost oprit de echipaj, iar în urma testării cu aparatele din dotare, rezultatul etilotest a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei“, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal întocmit. Totodată, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.320 lei.