Bistrițeni de toate vârstele au participat, sâmbătă, la ediția 2024 a ”Marşului pentru viaţă” organizat în municipiul Bistrița, tema de anul acesta fiind “Construim împreună pentru viață”.
Manifestarea a debutat la ora 14.00, în curtea Protopopiatului Ortodox Român Bistrița, unde corul de copii ”Axios” de la Biserica ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Bistrița, coordonat de preotul Lucian Mileșan, i-a încântat pe cei prezenți cu două cântece.
Momentul a fost urmat de o rugăciune de binecuvântare, iar ulterior organizatorii și oficialitățile prezente, printre care deputații Robert Sighiartău și Daniel Suciu, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, prefectul județului, Teofil Cioarbă, primarul Bistriței, Ioan Turc, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, s-au adresat participanților la marș.
Părintele protopop Alexandru Vidican: Acest marș este unul pentru viață și pentru iubire!
”Suntem într-o zi de primăvară și primăvara ne dorim foarte multă viață, începând de la natură, până la acest marș care vrea să fie pentru viață. Citim în referatul biblic că Dumnezeu a făcut lumea din iubire și pentru ca noi, oamenii, să ne bucurăm de tot ceea ce El a făcut. Oamenii nu pot trăi fără iubire. Copiii sunt făcuți din iubire și nădăjduim că acest marș să fie cu adevărat o împlinire a ceea ce Dumnezeu ne vrea. Dumnezeu este iubire. Acest marș este unul pentru viață și pentru iubire”, a spus părintele protopop Alexandru Vidican.
Radu Moldovan: Avem misiunea și obligația să apărăm ceea ce Bunul Dumnezeu a lăsat pe acest pământ!
”Părintele protopop Vidican spunea că cel mai prețios dar pe care îl primim de la Dumnezeu este viața. Eu cred că doar El poate decide asupra vieții noastre. El decide când venim, El trebuie să decidă și când plecăm. Din păcate, trebuie să recunoaștem că trăim realități triste și unii dintre noi își permit să îl înlocuiască pe Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, este iubire, iertare, răbdare, lucruri care din păcate sunt abandonate în societatea în care trăim. E din ce în ce mai multă ură, răutate, lipsă de solidaritate. În aceste condiții, cred că asemenea inițiative sunt unele lăudabile, pe care cu toții ar trebui să le promovăm și la care cât mai mulți ar trebui să participăm. Cred că este un marș-manifest prin care vrem să le transmitem oamenilor cât de importantă este viața și cât de important ar fi să dăruim mai multă dragoste, mai multă iubire, răbdare.
De asemenea, cred că cu toții trecem prin momente extrem de complicate și vedem din ce în ce mai des că sunt atacuri directe la tradiții, la creștinătate, la tot ce a lăsat Dumnezeu pe acest pământ. Toți cei care gândim la fel, indiferent de etnie, de cult, de religie, ar trebui să ne batem împreună pentru a păstra familia așa cum o știm cu toții, formată dintr-un bărbat și o femeie.
Oricâte presiuni s-ar face din afară sau din alte zone, cred că avem această misiune și obligație să apărăm ceea ce Bunul Dumnezeu a lăsat pe acest pământ”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a felicitat organizatorii pentru această manifestare.
Prefectul Teofil Cioarbă: Fiecare pas pe care îl facem în acest marș să ne ducă spre o lume mai bună!
”În acest marș este vorba despre copiii nenăscuți, cei care au un strigăt mut despre dreptul lor la viață, strigăt pe care cu toții ar trebui să îl auzim, un drept la viață pe care ni l-a dat Dumnezeu, iar noi nu avem voie să îl luăm altora. Sper ca fiecare pas pe care îl facem în acest marș să ne ducă spre o lume mai bună, să fim mai buni și să lăsăm acestor copii o lume mai bună”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.
Primarul Ioan Turc: Acest eveniment este o probă pentru viață!
”Orice fel de acțiune în sprijinul vieții este o odă adusă lui Dumnezeu. Dumnezeu este viața însăși, chiar viața de după moarte. Din păcate, sunt foarte multe coruri de copii care cântă în cer pentru că nu au apucat să cânte aici pe pământ. Foarte inspirată modalitatea în care ați gândit acest eveniment prin intervenția copiilor, de natură să ne sensibilizeze și să ne arate ce înseamnă viața. Se vorbește foarte mult în aceste timpuri despre inteligența artificială, despre faptul că suntem înlocuiți din ce în ce mai mult de elemente de inteligență artificială, dar ceea ce nu are inteligența artificială este ceea ce doar Dumnezeu poate da – spiritul, viața. Felicitări! Și acest eveniment este o probă pentru viață”, a transmis primarul Bistriței, Ioan Turc.
Pastorul Cornel Buhai: Viața – opera lui Dumnezeu!
”Este o bucurie să fim aici uniți, oameni politici, creștini, slujitori ai Domnului pentru o cauză atât de nobilă – să protejăm viața. Suntem într-un moment în care ne întrebăm poate de ce protejează creștinii viața. Aș vrea să vă spun doar trei lucruri. Unu: pentru că viața este darul lui Dumnezeu. A primi darul lui Dumnezeu este un respect al omului față de Dumnezeu și al creștinului. În al doilea rând, prețuim viața pentru că aceasta este opera lui Dumnezeu. Omul nu poate produce viață, singurul care o dă și o susține este Dumnezeu. În al treilea rând, prețuim viața pentru că durata ei o poate stabili nu omul, ci Dumnezeu. Vă îndemn să prețuiți viața! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis pastorul Bisericii Sfânta Treime Bistrița, Cornel Buhai.
Robert Sighiartău: Familia trebuie să rămână așa cum a lăsat-o Dumnezeu!
”Este o bucurie pentru mine să fiu aici și să mărșăluiesc împreună cu voi pentru o cauză nobilă și dreaptă. Este momentul prielnic să ieșim și să vorbim despre creația lui Dumnezeu. Este momentul prielnic să spunem că familia trebuie să rămână așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Trăim vremuri extrem de complicate. Niciodată nu au existat mai multe atacuri împotriva familiei ca și acum, pe toate liniile. Este o luptă spirituală și o luptă împotriva bisericii. Familia reprezintă nucleul de bază al unei biserici și al unei țări, iar o modalitate prin care se încearcă să se distrugă familia este inclusiv susținerea morții, a cultului morții. Și asta se face prin tot felul de modalități de finanțare a avortului, de finanțare a unor ONG-uri care promovează așa numitele drepturi sub care se ascund de fapt aceste pruncucideri și multe altele. S-au depus inițiative inclusiv în Parlament pentru finanțarea avortului.
Este un război pe toate flancurile, dar mă bucur de un lucru, că biserica în România s-a trezit, biserica ortodoxă, cultele creștine au început să iasă și să susțină familia pe toate liniile, inclusiv prin marșurile pentru viață. Mă bucur pentru acest lucru pentru că este un moment în care trebuie să ieșim și să ne facem vocile auzite,. altfel vom suferi cu toții.
Cea mai mare problemă a României este lipsa acută a copiilor, scăderea dramatică a demografiei și încerc peste tot pe unde mă duc să trag semnale de alarmă că ceea ce se întâmplă acum, peste 10 ani va fi un dezastru pentru România. Dacă nu mai ai oameni copii, nu mai ai națiune. Din păcate, acum cifrele arată extrem de rău. De aceea, mulțumesc celor care participă la acest marș și îmi doresc cât mai mulți copii pentru toate familiile. Dumnezeu să aibă în pază România!”, a spus deputatul Robert Sighiartău.
După discursuri a fost rostită o scurtă rugăciune și s-a pornit în marș pe străzile Bistriței, pe traseul Piaţa Unirii – pietonalul Liviu Rebreanu – Biserica Evanghelică – strada Gheorghe Şincai – Bulevardul Independenţei – Biserica ”Sfânta Ana” (Big). La ultima oprire, a fost oficiat un parastas pentru copiii nenăscuți.
Pe timpul marșului, un grup de tineri îmbrăcați în straie populare a purtat pe brațe un tricolor imens.
În municipiul Bistrița, ”Marșul pentru viață” s-a aflat la cea de-a șaptea ediție, acesta fiind dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. La nivel național, anul acesta s-a organizat cea de-a XIV-a ediție a marșului.
Prin organizarea acestui eveniment se dorește transmiterea în societate a unui mesaj pro-viață și pro-familie, de conștientizare a opiniei publice asupra faptului că viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu.