O tânără de 25 de ani din localitatea Telciu a fost rănită, sâmbătă, într-un accident de circulație produs în municipiul Bistrița.
”Astăzi, 6 aprilie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident, produs pe Drumul Național 17C, intersecție cu stada Gorunului din Bistrița. Coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de o tânără de 25 de ani din Telciu, și un alt autoturism, condus de un bărbat de 80 de ani din Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.