Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud au desfășurat o serie de controale în cadrul acțiunii naționale FITOS 2024, care are ca scop verificarea modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a mediului, precum și a condiţiilor în care agenții economici desfăşoară operaţiuni de acest fel.
În acest context, ieri, 22 aprilie, polițiștii au efectuat 10 controale la operatori economici din Bistrița și comunele arondate Secției 3 Poliție Rurală Lechința.
În urma activităților derulate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost constatate 8 infracțiuni la regimul mediului și la regimul substanțelor periculoase.
“La sediul unui agent economic din Bistrița, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 7,5 litri deșeuri din substanțe periculoase, respectiv erbicid cu termen de valabilitate expirat din luna decembrie 2023. La o altă societate comercială din Bistrița, polițiștii au descoperit cantitatea de 275 kilograme de îngrășământ chimic – azot, expus spre vânzare fără ca societatea în cauză să fie înregistrată pentru operațiuni cu precursori de explozivi și fără a fi respectate condițiile de depozitare a îngrășămintelor chimice. Totodată, la sediul unui agent economic din localitatea Budești, a fost descoperită cantitatea de 6.000 de kilograme de îngrășământ chimic care nu era depozitat conform normelor legale privind protecția mediului. De asemenea, de la alte două persoane fizice autorizate din Budești și Miceștii de Câmpie, polițiștii au indisponibilizat cantitățile de 12.000, respectiv 3.200 de kilograme de îngrășăminte chimice care nu au fost depozitate conform normelor legale privind protecția mediului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astfel de activități vor continua în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură a pune în pericol mediul înconjurător.