O delegație oficială din orașul basarabean Ungheni efectuează zilele acestea o vizită în municipiul Bistrița.
Miercuri, delegația din orașul înfrățit cu municipiul Bistrița s-a întâlnit cu primarul Ioan Turc.
”Azi am primit vizita unei delegații oficiale din orașul basarabean Ungheni, înfrățit cu Bistrița. Am fost încântat să-l cunosc pe noul primar al orașului de lângă Prut, domnul Vitalie Vrabie. Este un om cu o vastă experiență politică și administrativă, a fost primar, ministru al apărării, ministru al administrației și vicepremier al Republicii Moldova. Continuăm relațiile de strânsă colaborare între cele două comunități ca urmare a acordului de înfrățire parafat în 1 Decembrie 2022. Rămânem aproape!”, a precizat primarul Ioan Turc.