Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14 mai, ora 18:00, la Palatul Culturii, la concertul: ICONS – „O experienţă contemporană a legendelor pop-rock”
cu Matei Ioachimescu (flaut), Irina Rădulescu (marimbă), Maria Rizea (tobe) şi ROMANIAN FLUTE ENSEMBLE
Matei Ioachimescu, unul dintre cei mai virtuozi flautiști ai momentului, pregătește turneul național ICONS în perioada 9-25 Mai 2024. El invită publicul din nouă orașe (Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca, Bistrița, Baia Mare, Brașov, Buzău, Ploiești și București) la un spectacol palpitant ce promite să redefinească experiența unui concert obișnuit.
Modelarea muzicii unor nume “iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith capătă noi dimensiuni creative datorită unui grup cameral original: mini-orchestră de flaute, marimbă bas și tobe.
Alături de Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice, se vor afla pe scenă marimbafonista Irina Rădulescu – singurul artist român de rang internațional dedicat acestui instrument, The Romanian Flute Ensemble (format din flautiștii Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu) și Maria Rizea la tobe, muzicieni cunoscuți publicului datorită unor proiecte de succes precum “Legends”, “inSuflu”, “La Vida Loca” sau “Marimba-The Journey”.
Creativitatea și virtuozitatea sunt atributele esențiale ale proiectului ICONS, rezultate ale colaborării dintre artiști și compozitori de prestigiu precum Gabriel Almași, Dande Popescu, Ciprian Pop, Mihai Popean, Jorge Rojas și Aurelian Băcan.
O altă misiune a acestui proiect itinerant este cea de descoperire și formare de tinere talente, prin organizarea de ateliere și cursuri de măiestrie cu artiștii implicați.
Bilete pe iabilet.ro şi la Casa de Bilete a Palatului Culturii.