La data de 12 mai a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Politie Rurală Năsăud, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, între Rebrișoara și Năsăud.
Depistat în flagrant delict conducând fără permis și sub influența alcoolului
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 21 de ani din Gersa. În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la șofer a reieșit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Tânărul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.