În perioada 13 – 19 mai, polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au derulat acțiuni în trafic, atât pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză, cât și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Totodată, polițiștii au acționat și pentru reducerea numărului de accidente de circulație grave, o atenție deosebită fiind acordată autovehiculelor destinate transportului rutier public de persoane și mărfuri.
În perioada amintită, aproape 460 de camioane și autobuze au fost oprite și controlate de către polițiști, fiind constatate sancțiuni cu privire la încălcarea regimului legal de viteză, nepurtarea centurii de siguranță sau pentru abateri cu privire la utilizarea aparatului tahograf.
În timpul verificărilor, polițiștii au constatat cu aparatele radar 178 de încălcări ale regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost suspendate 28 de permise de conducere și au fost oprite din a circula pe drumurile publice 20 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare ale celor 20 de autovehicule fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.