Marți, 21 mai, este Ziua Poliției Locale, ocazie cu care Poliția Locală Bistrița își deschide larg porțile pentru toți cei care doresc să îi cunoască pe polițiștii locali și să afle ce presupune această meserie.
Sediul Poliției Locale Bistrița poate fi vizitat între orele 10.00 – 13.00.
”Colegi din fiecare departament vor fi la dispoziția dumneavoastră pentru a vă prezenta dotările Poliției Locale Bistrița și a vă răspunde întrebărilor. De la dispecerat, disciplina în construcții, control comercial, protecția mediului, siguranță publică sau siguranța circulației, polițiștii locali vor fi la dispoziția dumneavoastră în intervalul orar 10.00 – 13.00”, a precizat Poliția Locală Bistrița.
Programul constă în: vizită în Dispeceratul Poliției Locale, expoziție tehnică auto, expunere legislație referitoare la animalele de companie, „Cum circulăm?”, proceduri specifice (legitimare, încătușare și conducere la sediu), campania de combatere a cerșetoriei – povești din campanie și „Cum colectăm selectiv deșeurile?”.
Intrarea este liberă.