Ion Șandru, directorul Aquabis, explică de ce plătim apa așa de scump. ”Suntem pe locul 11 la apă și pe locul 9 la canal”

Aquabis SA se numără printre companiile care percep cele mai mari tarife din țară pentru serviciul de alimentare cu apă și cel de canalizare, lucru confirmat chiar de conducerea companiei. Directorul general al Aquabis SA, Ion Șandru, a precizat marți, într-o conferință de presă, că Aquabis se află pe locul 11 în țară în ceea ce privește tariful la apă și pe locul 9 la canal.

În conferința de presă de marți, Ion Șandru a explicat de ce tarifele sunt așa de mari și de ce locuitorii județului Bistrița-Năsăud sunt nevoiți să plătească atât de mult pentru aceste servicii.

Ioan Șandru spune că Aquabis a făcut investiții și are de achitat credite!

”Legat de tarife, explicații sunt multe. În primul rând, sursa de apă. E una să tratezi o apă de suprafață, unde cheltuielile pentru a potabiliza apa sunt cam 30 la sută din venitul tău, și e alta să iei o apă dintr-un lac de acumulare unde deja este decantată și doar o dezinfectezi. Mai sunt și alte explicații de dat aici. Sunt companii care nu au accesat programe să facă investiții, cum ar fi, de exemplu, compania de apă din Arad.

În acest fel, companiile acestea au rămas cu tarife mai mici pentru că nu au de asigurat cofinanțarea pentru proiecte de investiții. În schimb, noi, Aquabis-ul, am intrat pe toate programele posibile din 1996 încoace (…) Asta înseamnă că de fiecare dată când am intrat pe un program a trebuit să mergem și la modificarea tarifului. În plus, tariful se aprobă mai nou de Autoritatea Națională de Reglementare a Serviciilor Publice, după ce o firmă de specialitate face o analiză cost-beneficiu și o politică tarifară.

De asemenea, se face o estimare pe câțiva ani înainte pentru a vedea dacă există capacitatea de a asigura cofinanțarea și de a duce proiectele mai departe. De aceea noi am avut acele măriri de tarife, acesta fiind și motivul pentru care se spune că suntem printre companiile cu cele mai mari tarife din țară. Suntem pe locul 11 la apă și pe locul 9 la canal”, a explicat Ion Șandru. 

Pentru cofinanțări, Aquabis a contractat 2 credite de 59 de MILIOANE de lei, în total! Urmează un NOU credit, de aproximativ 70 de MILIOANE de lei!

Directorul Aquabis SA a venit cu aceste precizări după ce candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a făcut o serie de afirmații cu privire la tarifele pentru apă și canal. 

Sighiartău a afirmat că Bistrița-Năsăud are ”cea mai scumpă apă din regiune, mai scumpa decât în județele Cluj și Bihor”. Ion Șandru a mai explicat că Robert Sighiartău a prezentat tarifele din județele Cluj și Bihor fără TVA, dar pe cele din Bistrița-Năsăud le-a prezentat cu tot cu TVA. 

În prezent, abonații Aquabis SA din Bistrița-Năsăud plătesc un tarif de 7,96 lei/mc fără TVA, respectiv 8,67 lei/mc cu TVA de 9% pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită. Pentru canalizare – epurare, tariful este de 6,69 lei/mc fără TVA, respectiv 7,29 lei/mc cu TVA de 9%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!