Doi șoferi care au pus în pericol siguranța pe drumurile publice au rămas fără permise de conducere și s-au ales și cu dosare penale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Potrivit Poliției, unul dintre șoferi conducea haotic o mașină pe Drumul Județean 173, pe direcția Teaca-Ocnița, dovedindu-se că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”La data de 30 mai, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 173, pe direcția Teaca-Ocnița, un autoturism circulă haotic. În scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul în cauză, parcat în apropierea unui imobil și au identificat pe conducătorul acestuia, un bărbat de 53 de ani din Bistrița. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest sens”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Cel de-al doilea șofer care a rămas fără permis a fost prins în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența alcoolului.
”În seara de 30 mai, polițiștii rutieri din Beclean au depistat și oprit pentru verificări, un autoturism care circula pe Drumul Național 17, prin Beclean. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Mogoșeni. La fața locului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, se mai arată în buletinul Poliției.