Primarul Ioan Turc: Activitate intensă pe şantierele Bistriței!

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a efectuat, miercuri, vizite de lucru pe șantierele din municipiu, pentru a evalua stadiul lucrărilor.

”Astăzi am vizitat mai multe locații în care Primăria municipiului are în implementare diverse obiective de investiții.

Reabilitarea creşei şi grădiniței nr. 3 de pe Aleea Plăieșului e practic finalizată. Se fac ultimele retuşuri înainte de recepiție, odată cu activitatea de curăţenie. În acelaşi timp, se montează mobilier, se finalizează închiderile la scara de incendendiu şi se montează poarta de la intrare.

La viitoarea parcare etajată de pe strada lon Minulescu, se cofrează şi armează placa peste demisol din etapa a doua a lucrărilor.

Pe strada Ghinzii, se toarnă stratul de uzură pe banda dreaptă, începând de la Podul Jelnei, iar în câteva zile reabilitarea unui tronson mai lung de 3 kilometri va fi finalizată.

În noua parcare la sol de pe strada Sucevei, s-a turnat primul strat de asfalt (binder), iar mâine va fi aplicat al doilea strat bituminos. Rămâne să se efectueze marcajul şi amenajarea spațiului verde adiacent unui perimetru cu 20 de locuri de parcare, obţinut în urma demolării fostului punct termic.

În zona pasajului pietonal subteran din Decebal, se lucrează la trotuare (inclusiv borduri şi piste) pe zona celor 4 accese în pasaj, concomitent cu echiparea stâlpilor de iluminat. În pasaj, se lucrează la structura care va susține placarea pereților şi tavanelor, dar şi la camera tehnică din interior.

”Felicit constructorii şi executanții pentru ritmul susținut din şantiere!”, a transmis Ioan Turc.

(PNL BN CMF: 21240015)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!