Marile proiecte ale PSD, la faza „când a fi și a păți!” După 5 ani, DN 17 (marea promisiune a lui Moldovan din 2012) e pasat la Direcția Drumuri de la Cluj! Drum expres de mare viteză: prin 2018 se fac studiile, apoi vor atrage bani europeni pentru execuție! Singura CREDIBILĂ: în 2 luni circulă tren pe ruta Ilva Mică – Rodna!

Premierul României Sorin Grindeanu a fost prezent marți la Bistrița împreună cu Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor. Alături de președintele Consiliului Județean, cei doi miniștri au vizitat Becleanul, Năsăudul, Colibița și Valea Bârgaielor.

După 5 ani de „boabe” de la Radu Moldovan, Cuc de la Transporturi zice că se modernizează întreg Drumul Național 17 C și D: Bistrița – Năsăud și Beclean – Sîngeorz!

 

DN 17 C (86 km) trece prin Munţii Rodnei şi Munţii Țibleş prin Pasul Dealul Ştefăniţei, leagă Bistriţa de Vişeu de Sus (Maramureş), traversând comunele Dumitra, Salva, Coşbuc, Telciu, Romuli şi Moisei.

DN 17 D (97,6 km) leagă localităţile Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Cârlibaba (Suceava). Trece prin Munţii Rodnei şi Munţii Suhard prin Pasul Rotunda. Traversează comunele Chiuza, Nimigea, Salva, Rebrişoara, Feldru, Ilva Mică, Maieru, Rodna, Şanţ.

În 5 ani s-au modernizat câte 20 de kilometri din fiecare tronson de drum național, adică un SFERT din marea promisiune a lui Radu Moldovan! Ministrul Transportului lansează „a 17-a” promisiune:

„Discuțiile pe probleme de infrastructură au început din luna februarie cu dl președinte Moldovan, referitor la obictivele care am dori să le finanțăm în județul Bistrița și am discutat de 4 proiecte. Primele două se referă la finanțarea drumului național DN 17 C și DN 17 D… sumele necesare pentru efecturare lucrărilor în continuare la acest tronsoane de drum național, sume care au fost alocate. Mai mult decât atât pentru a NU bloca la nivel central procedura de licitație și achiziție am descentralizat toate aceste proiecte și documentația și tot ce ține de toată documentația și tot ce ține de elaborarea proiectelor către DRDP Cluj inclusiv sumele necesare pentru a finanța lucrările la aceste două tronsoane.”a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

 

La capitolul MARI promisiuni, liderii PSD s-au HAZARDAT: studiile pentru drum expres încep la anu’! Speranțe de bani europeni pentru EXECUȚIE!

 

„Un alt obiectiv pe care l-am discutat cu dl președinte este drumul expres Turda – Halmeu… este un proiect extraordinar de important care se întinde pe 4 județe, are 320 de kilometri. Pe raza județului Bistrița lungimea este de 121 km. Proiectul este prevăzut pe master-planul general de transport. Dacă celelalte 2 proiecte sunt finanțate din bugetul de Stat, acesta este finanțat prin fonduri europene și având în considerare că ne dorim foarte mult să avem o absorție pozitivă și în creștere pe proiectele pe finanțare pe fonduri europene, am discutat și cu dl prim-ministru și am stabilt că durmul expres, deși era prevăzut pe master-planul de transport începând cu 2020, să-l tragem mai aproape. Și în 2018 să lansăm pentru procedurile de achiziție pentru studiul de fezabilitate pentru acest drum expres.” a completat ministrul Transporturilor.

 

Ministrul Transporturilor: „În 2 luni se reiau cursele feroviare: Ilva Mică  – Rodna” 

 

r12

r35

 

 

 

 

 

 

 

„O problemă ridicată de autoritățile locale a fost operarea tronsoanelor Ilva Mică- Rodna Veche un tronson de cale ferată care de foarte mult timp NU a beneficiat nici de operator privat nici de operator de Stat care să efectueze cursele necesare. Am discutat cu CFR Călători, tronsonul de cale ferată este introdus în pachetul minim social. Astăzi au demarat procedurile cu CFR Infrastructură pentru punerea în condiții optime de circulație a infrastructurii feroviare și în 2 luni de zile vom avea și operatorul de Stat care va efectua curse pe acest tronson.” a spus Răzvan Cuc.

Citiți și:
blaj1

După 4 ani se fac doar 5 kilometri (adică sub 10%) din mega-proiectul Poarta Transilvaniei! DIMEX câștigă licitația pentru Drumul Blajului, cu 12.8 milioane de lei!

error: Content is protected !!