În contextul minivacanței de Rusalii, pentru ca această sărbătoare să fie petrecută în siguranță și fără evenimente neplăcute, autoritățile au dispus o serie de măsuri la nivel local. Astfel, sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi la datorie în perioada 21 – 24 iunie.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a suplimentat efectivele prezente în teren
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a dispus o serie de măsuri pentru această perioadă, menite să asigure un climat corespunzător de ordine și siguranță publică, cu accent pe prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente rutiere, protejarea cetățenilor și creșterea capacității de intervenții în situații de urgență.
În acest sens, s-a dispus suplimentarea efectivelor prezente în teren, astfel că, pe parcursul celor 4 zile, 500 de polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase vor fi în teren, iar în situații deosebite, luptătorii de la Acțiuni Speciale sunt pregătiți să intervină, astfel încât cu toții să fim în siguranță.
Pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor pe rutele zonelor de agrement, parcurilor și stațiunilor turistice aproape 100 de polițiști rutieri vor fi prezenți în stradă.
Zilnic, polițiștii rutieri vor acționa pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau substanțelor interzise. Totodată, pentru prevenirea unor evenimente grave, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, vor fi folosite aparatele radar.
Având în vedere vremea bună, polițiștii recomandă bicicliștilor, motocicliștilor și conducătorilor de ATV-uri să circule cu prudență, cu o viteză care să permită celorlalți participanți la trafic să îi observe din timp și să respecte regulile de circulație.
Polițiștii bistrițeni vă recomandă să circulați cu viteză moderată, să fiți prudenți în trafic, să purtați centura de siguranță și să nu consumați băuturi alcoolice ori substanțe interzise înainte de a vă urca la volan.
Având în vedere că urmează și perioada vacanței, pentru siguranța copiilor, polițiștii de la prevenirea criminalității, siguranță școlară și rutieră vor intensifica acțiunile de informare. Oamenii legii vă sfătuiesc să discutați deschis cu copii dumneavoastră, să-i învățați cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, să se asigure că aceștia vă cunosc numele complet, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu.
Pentru a nu fi victimele furturilor din locuință, nu postați în mediul online fotografii din imobilele unde locuiți sau informații despre plecările în vacanțe, ori despre bunurile de valoare, pe care le dețineți.
Respectați indicațiile polițiștilor rutieri, folosiți locurile de parcare special amenajate și nu lăsați în vehicule la vedere bunuri de valoare sau documente personale. Siguranța și protejarea cetățenilor reprezintă o prioritate pentru polițiști așadar, vă recomandăm să respectați legile și regulile de conviețuire socială și să sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112, sau celui mai apropiat polițist.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud e pregătit să intervină în orice situație de urgență
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud va monitoriza permanent evoluția situației operative din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri suplimentare pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Zilnic, peste 90 de pompieri care încadrează mijloace tehnice vor fi pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Prevenirea reprezintă o componentă extrem de importantă pentru evitarea evenimentelor deosebite care pot pune în pericol viața sau bunurile. Astfel, pentru înlăturarea și reducerea riscului de manifestare a situațiilor de urgență pe perioada minivacanței se vor intensifica controalele de prevenire cu prioritate la cele unde se preconizează sau se înregistrează un aflux mare de persoane.
De asemenea, pentru menținerea climatului de siguranță misiunile din dinamică vor fi optim acoperite prin intermediul celor peste 45 de mijloace tehnice, inclusiv echipaje de stingere, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, pompierii recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive:
- la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu;
- informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;
- verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;
- pregătiți focul doar în spații special amenajate, cât mai departe de vegetație;
- înainte de plecare stingeți focul cu apă și acoperiți cu pământ cenușa rezultată;
- le recomandam părinţilor să-şi supravegheze permanent copiii şi să nu-i lase niciodată în apropierea focului;
- înotați numai în locuri special amenajate;
- este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud va asigura măsurile de ordine publică la activitățile care vor avea loc în perioada următoare.
Pe perioada Rusaliilor, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zonele de interes operativ, la manifestările cultural-artistice anuale organizate în localitățile Căianu Mic, Tăure, satul de vacanță Figa, Ilva Mică, Poiana Ilvei, precum și la lăcașurile de cult din aria de competență. De asemenea, în această perioadă vor fi constituite și subunităţi de intervenţie care să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor sau a celor semnalate de către cetățeni.
Jandarmii montani din Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite. Având în vedere faptul că unele persoane vor dori să îşi petreacă acest sfârșit de săptămână în aer liber, jandarmii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic, care reglementează aceste activităţi desfãşurate pe domeniul public ori privat al statului cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic. Jandarmii reamintesc că puteți desfășura activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens, care aparțin domeniului public ori privat.
Dacă sunteți martori ai unor situaţii deosebite cum ar fi apariţia unor animale sălbatice, nu interveniți, nu le hrăniți şi nu vă apropiați de acestea pentru a le filma sau fotografia. Apelați, la nevoie la ajutorul oferit de către jandarmi în orice împrejurare care vă poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, sau apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Având în vedere că începe vacanța de vară, jandarmii precizează că se vor afla în continuare în mijlocul copiilor și elevilor cu recomandări privind petrecerea vacanței în condiții de siguranță, dar de această dată activitățile preventiv-educative dedicate acestora se vor desfășura pe toată perioada vacanței în taberele de pe raza județului Bistrița-Năsăud.