Ioan Turc transmite un mesaj pe Facebook! Primarul în funcție al Bistriței consideră că Biroul Electoral Județean e manevrat politic, iar candidatul PSD NU are legitimitate!
”Dragi bistrițeni,
În primul rând, vă mulțumesc pentru toată susținerea oferită în alegerile locale, dar și în ultimele zile pline de incertitudini. În al doilea rând, trebuie să menționez că m-am abținut să fac declarații despre rezultatul scrutinului până la primirea unor clarificări. Este limpede că rezultatul votului pentru funcția de primar al municipiului a fost viciat.
Biroul Electoral Județean, la ordin politic, a refuzat în mod repetat renumărarea voturilor, asta deși Biroul Electoral Municipal acceptase renumărarea din oficiu.
Din acest motiv, candidatul PSD nu are legimitate în fața tuturor bistrițenilor.
Eu nu mă simt învins în condițiile în care am obținut cu mii de voturi în plus față de anul 2020, ci, din contră, sunt sigur că activitatea mea a fost apreciată de comunitate și acest fapt mă motivează în continuare.
Îmi voi face datoria până în ultima zi a mandatului de edil, având convingerea că instituțiile statului vor acționa și justiția va prevala!”, a transmis Ioan Turc.
Oricum va suna legea eu cetateanul batjocorit de stat imi bag piciorul in ele voturi si am pus punct deplasarilor la sectiile de furat voturi din tara asta.
Motto:
„Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
(Mihai Eminescu- Glossă)
Totul pleacă de la măsura legislativă care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Modificarea legislativă potrivit căreia primarii se aleg prin scrutin uninominal, într-un singur tur, a fost introdusă, în premieră la alegerile locale din 2012. La vremea respectivă, social-democrații, deși s-au numărat printre inițiatorii legii, au combătut proiectul în Parlament și au votat împotriva adoptării acestuia.
Au exista argumente pro si contra la modificarea legii:
– Se fac economii la bugetele locale având in vedere că intenția de vot se reflectă în primul tur;
– Legea va însemna încă un pas de îndepărtare de democraţie, de valorile democratice;
– Alegerea primarului într-un singur tur se va face cu o pătrime sau poate şi mai puţin din cetăţenii cu drept de vot, ceea reprezintă o problemă de legitimitate.
Ulterior, s-a încercat revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar PSD, care între timp și-a dat seama că este avantajat de sistemul cu un singur tur, s-a opus și a reușit să blocheze modificarea legii.
Dezavantajul este că în oraşele mari din România, alegerea primarului într-un singur tur se face cu o pătrime sau poate şi mai puţin din cetăţenii cu drept de vot . Ori, un edil ales cu 14%, 15%, 16% din primul tur nu poate fi un primar reprezentativ al tuturor cetăţenilor din respectiva unitate administrativ-teritorială.