Accident cu două victime pe DN 17D, la Sângeorz-Băi

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au intervenit, sâmbătă, la un eveniment în trafic semnalat pe Drumul Național 17D, în orașul Sângeorz-Băi.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Maieru a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 57 de ani din aceeași localitate. În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea șoferilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ambele victime au fost transportate la spitalul din Năsăud pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați și cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!