Un accident rutier soldat cu rănirea unei tinere a avut loc joi pe DN 17, în comuna Tiha Bârgăului, potrivit Inspectoratului de poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Astăzi, 27 iunie, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17, în comuna Tiha Bârgăului. Din primele date, o autoutilitară condusă de un bărbat de 53 de ani din Parva, care se deplasa pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, a surprins și accidentat o femeie de 27 de ani care circula în calitate de pieton și care s-ar fi angajat în traversarea străzii”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Victima accidentului rutier a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și transportată la spital pentru continuarea îngrijirilor medicale. Tânăra prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, traumatism lombar și era inconștientă, dar cu respirație în momentul în care a fost preluată de echipajul medical.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Seviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Pentru aproximativ 30 de minute, traficul rutier în zonă s-a desfășurat alternativ, pe o bandă.