Poliția Locală Bistrița avertizează șoferii mașinilor de mare tonaj că se pot alege cu amenzi de până la 1.500 de lei dacă deteriorează drumuri, trotuare sau piste pentru cicliști cu aceste autovehicule.
În ultimele luni, Poliția Locală s-a confruntat cu multiple cazuri acest fel, un astfel de caz fiind înregistrat chiar marți, 2 iulie.
”Ieri, o autobasculantă supraîncărcată cu pământ vegetal rezultat din excavație, în încercarea depozitării acestuia pe un teren proprietate privată, a deteriorat partea carosabilă, pietonală și pista de bicicliști, fapt pentru care au fost aplicate măsurile legale conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 153/2009 privind măsuri de buna gospodărire a municipiului Bistrița”, se arată într-o informare a Poliției Locale.
Hotărârea de Consiliu Local la care Poliția Locală face referire prevede că toate persoanele fizice și juridice au obligația să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice, în vederea evitării murdăririi acestora, iar dacă acest lucru s-a petrecut, să întreprindă măsurile necesare pentru remediere, inclusiv prin spălare dacă este cazul, pe cheltuială proprie, în caz contrar fapta constituie contravenție și se sancționează cu amenzi începând de la 200 lei la 1.500 lei.
Polițiștii locali menționează că în sfera lor de atribuții intră și monitorizarea respectării reglementărilor din domeniul întreținerii domeniului public și privat al municipiului Bistrița, astfel că vor continua acțiunile de verificare pe această linie, mai ales în contextul în care există numeroase sesizări din partea locuitorilor orașului cu privire la situații de acest fel.