O femeie a decedat, joi, în timp ce se afla într-o zonă de pădure de pe raza localității Slătinița, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Inițial, un apel înregistrat la 112 anunța că femeia a fost găsită inconștientă, fiind solicitată intervenția echipajelor medicale pentru a îi acorda primul ajutor.
La fața locului au fost direcționate un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului Salvamont Bistrița-Năsăud.
”Primul echipaj care a ajuns la fața locului a fost cel de la Salvamont, care a găsit victima în stop cardio respirator și a început pe loc manevrele de resuscitare, acestea fiind continuate de echipajul medical. Din nefericire, organismul femeii nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind astfel declarat decesul la fața locului”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
Poliția a început o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a decedat femeia.
ACTUALIZARE
”În această după-masă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o pădure din Slătinița, unei femei i s-a făcut rău și este în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat-o ca fiind în vârstă de 72 de ani, din Bistrița. Din nefericire, aceasta a decedat. polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările pentru ucidere din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.