Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud anunță că a încheiat o colaborare cu Ama Global Football Sport, companie reprezentată de agentul FIFA Bogdan Apostu. Această companie va prelua managementul sportiv al echipei de fotbal.
Marți, conducerea clubului bistrițean a organizat o conferință de presă în cadrul căreia directorul CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Eugen Cosma, a explicat că obiectivul principal al acestei colaborări îl reprezintă transferul de jucători și gestionarea activității sportive în vederea promovării la finele acestui sezon competițional în Liga a 2-a.
”Clubul Gloria își dorește performanță, iar secția de fotbal nu face excepție. În acest sens, în ultima perioadă am încercat să căutăm variantele cele mai bune pentru a obține performanța de care avem nevoie și pe care ne-o dorim cu toții. Cred că e foarte important ca organizarea clubului să fie una bună, în așa fel încât la sfârșitul sezonului să promovăm în Liga a 2-a, obiectiv pe care ni-l dorim încă de anul trecut și pe care vrem să îl realizăm și cred că suntem pregătiți. În acest sens, am încheiat o colaborare cu domnul Bogdan Apostu. Am externalizat serviciile de management ale echipei de fotbal masculin. Domnul Bogdan Apostu și echipa sa se vor ocupa de managementul echipei de fotbal și credem că asta va aduce un plus valoare. Are experiența necesară și ne bazăm că vom ajunge acolo unde ne dorim”, a spus Eugen Cosma, director CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
”Unicul motiv pentru care am ales această colaborare cu Gloria Bistrița e dat de faptul că îmi doresc să se facă performanță. (…) Știu foarte bine că aici sunt condiții mult peste Liga a 3-a și mai știu că lumea iubește fotbalul și îți dorește și merită să aibă o echipă de nivel superior. Tocmai de asta, know-how-ul și experiența pe care am construit-o în ultimii ani sper să ajute. Am în spate rezultatele obținute la Clinceni, Snagov, UTA Arad și, nu în ultimul rând, la Corvinul Hunedoara, care este poate cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc, povestea unei echipe care a ajuns din Liga a 3-a până aproape de turul 2 din Europa League în mai puțin de 12 luni, o performanță fabuloasă, nemaiîntâlnită în istoria fotbalului românesc. Dacă e să vorbim de Bistrița, (…) eu cred că se poate construi un lot puternic, se poate construi o echipă puternică și sunt sigur că se pot repeta performanțele din trecut. Bistrița merită să aibă o echipă mult mai bună decât ce a fost în trecut și merită să aibă rezultate”, a spus și Bogdan Apostu.
În ceea ce privește antrenorul echipei de fotbal, conducerea clubului a anunțat că a încheiat colaborarea cu fostul internațional Iosif Rotariu, noul antrenor urmând să fie Cristian Pustai.
”Sunt discuții avansate cu Cristian Pustai. În proporție de 99,99% va fi următorul antrenorul principal al echipei. Consider că e persoana potrivită din mai multe perspective. În primul rând, este un nume în antrenoratul românesc, are expertiză, anvergură și experiența necesară pentru a ști să gestioneze o luptă de genul acesta, pentru a ști să gestioneze o echipă, pentru a forma un lot competitiv. Nu va fi simplu, suntem cumva în întârziere și va trebui să ne mișcăm foarte rapid, dar sunt antamate discuții cu câțiva jucători importanți, printre care Azdren Llullaku, fostul golgheter al României, jucător care a fost la echipa națională al Albaniei și alți jucători pe care îi vom prezenta în perioada imediat următoare. (…) Reunirea echipei va fi luni 22 iulie, vor fi destul de mulți jucători noi. Cred că vom reuși să conturăm undeva la 75-80% din lotul cu care Gloria va începe acest campionat, urmând ca restul să fie aduși pe parcurs. Vor fi șase săptămâni de pregătire, suficiente pentru ca antrenorul să poată să ducă echipa la nivelul fizic dorit de toată lumea”, a adăugat Bogdan Apostu.
”Pot să vă asigur că la Bistrița se va face performanță cu bani mai puțini sau care nu vor depăși bugetul anilor trecuți. De asta sunt aici, ca să eficientizăm lucrurile. Sunt convins că așa va fi. (…) Îmi doresc să fie cât mai mulți bistrițeni implicați în acest proiect, fie că vorbim despre jucători, fie despre antrenori sau alți oameni din jurul echipei. Noi nu am venit să dăm pe nimeni afară sau să dăm cu pumnul în masă. Ne dorim să creăm o echipă competitivă și o echipă care să își îndeplinească obiectivul, cel de a promova în Liga a 2-a”, a mai menționat Bogdan Apostu.