Bărbat din Chiraleș, reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volanul unui tractor furat

FOTO cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Chiraleș a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În fapt, ieri, 15 iulie, în jurul orei 12.00, bărbatul în cauză a fost depistat și oprit în trafic de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în timp ce conducea un tractor pe Drumul Județean 151 din Lechința, pe direcția Lechința – Vermeș. Acesta a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul aparține unei persoane din Lechința, fiind sustras de acesta”, se arată în buletinul de presă al Poliției.

În seara de 15 iulie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului din Chiraleș, el fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul neînmatriculat.

În prezent, bărbatul se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

One comment

  1. Mehelean Pop Dumitru

    Tractorul nu a fost furat sau sustras ,pentru că bărbatul în cauza lucra la aceasta persoana din Lechinta de 3 anii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!