Un bărbat cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere a unui vehicul fără permis de conducere a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 24 iulie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Budacu de Jos au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 51 ani de ani din Budacu de Jos, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 22 spre 23 iulie, acesta ar fi sustras un autoturism dintr-o parcare din Budacu de Jos, pe care l-ar fi condus, deși nu deține permis de conducere. Ulterior, după ce i-ar fi produs defecțiuni, ar fi parcat autoturismul în locul de unde l-ar fi sustras”, se arată în buletinul Poliției.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 25 iulie, el a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.