Trei persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident de circulație produs în municipiul Bistrița, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au stabilit că accidentul rutier a avut loc pe Drumul Tărpiului din municipiu.
”Din primele date, un tânăr de 18 ani din Nepos, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 173B din municipiul Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet din beton. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Poliția.
Victimele accidentului rutier au fost preluate de echipajele medicale. Acestea prezentau multiple politraumatisme, motiv pentru care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.