FOTO: Avansează lucrările la cele trei parcări etajate ce se construiesc în Bistrița

Lucrările la cele trei parcări etajate ce se construiesc în Bistrița – pe strada Ion Minulescu, în zona Aleea Pandurilor-Vasile Lupu și pe strada Năsăudului – avansează considerabil, spune primarul în funcție al municipiului, Ioan Turc, care a efectuat marți vizite pe șantierele acestor obiective de investiții.

Potrivit edilului, la viitoarea parcare etajată de pe strada Ion Minulescu este finalizată structura de rezistență, a fost turnată placa peste parter și demisol, iar acum se lucrează la hidroizolație și vopsitorii cu rășini epoxidice.

La parcarea din zona Pandurilor-Vasile Lupu, s-a decofrat, s-a turnat placa peste demisol și se execută lucrări pentru hidroizolație, concomitent cu pregătirea în vederea realizării vopsitoriilor și lucrările la instalația de hidranți.

La amplasamentul noii parcări de pe strada Năsăudului, după demolarea fostului punct termic și montarea unui post trafo nou, s-au turnat piloții forați, radierul și s-a armat placa parter, urmând ca de mâine să se toarne 700 metri cubi de beton. Totodată, aici a fost realizată rețeaua de iluminat pentru exterior.

”Continuăm edificarea de parcări în diferite zone ale municipiului, pentru a veni în sprijinul proprietarilor de mașini care le vor staționate cât mai aproape de domiciliu sau de serviciu!”, a precizat primarul Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!