Din 1 august, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2024/2025

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a anunțat că va pune în vânzare, începând cu data de 1 august, abonamentele pentru sezonul competițional 2024/2025.

Potrivit reprezentanților clubului bistrițean, în perioada 1 – 8 august, toți abonații din sezonul 2023/2024 care doresc să își reînnoiască abonamentele pe aceleași locuri sunt așteptați la casieria clubului. Ulterior, din data de 9 august, ora 12:00, se vor pune în vânzare abonamente pentru locurile rămase libere în limita disponibilității sălii.

Abonamentele se pot reînnoi online, pe pagina https://biletesmart.ro/bistrita/, precum și la casieria clubului, în funcție de modul de achiziționare din sezonul precedent. Astfel, cei care și-au achiziționat online abonamentul îl vor putea reînnoi atât online cât și la casierie, iar cei care l-au cumpărat fizic îl vor putea reînnoi doar la casierie.

Programul casieriei este unul prelungit în această perioadă, după cum urmează:

  • 12:00-19:00 (joi);
  • 0⁠9:00-19:00 (vineri, luni, marți, miercuri și joi)
  • 0⁠9:00 – 16:00 (sâmbătă și duminică).

Pe pagina de Facebook a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud sunt disponibile o serie de informații utile cu privire la procedura pentru reînnoirea abonamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!