Atenție, șoferi! Polițiștii de la Rutieră ies la pândă cu RADARELE! Acțiunea Speed are loc până-n 11 august!

În perioada 5 – 11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române.

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 8 accidente rutiere grave, în urma cărora o persoană a decedat și 7 persoane au fost rănite grav.

Astfel, 17,7% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.

În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

One comment

  1. Daca vreti rezultate actiunile trebuie prelungite in regim de Non_Stop.
    Mult Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!