Din septembrie, încărcarea mașinilor electrice la stațiile publice din Bistrița se va face contra cost

Din septembrie, încărcarea mașinilor electrice la stațiile publice din Bistrița se va face contra cost, anunță municipalitatea.

”În conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 124 din 25.07.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea taxei speciale, utilizarea și exploatarea stațiilor electrice de încărcare a autovehiculelor electrice/hibrid, începând cu data de 01.09.2024 reîncărcarea la stațiile publice electrice, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Bistrița se va face contra cost. Tariful de reîncărcare la stațiile publice electrice, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Bistrița, este de 1,50 lei/KWa, TVA inclus, respectiv tariful achitat de către municipiul Bistrița către furnizorul de energie electrică și serviciile de mentenanță”, precizează Primăria Bistrița.

Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local Bistrița nr. 124 din 25.07.2024, ocuparea stației de încărcare de către un autovehicul care nu este electric sau plug-in hibrid sau de către un autovehicul care a finalizat procesul de încărcare de cel puțin 10 minute, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 250 și 500 lei.

În prezent, în municipiul Bistrița există patru stații publice de încărcare a mașinilor electrice sau hibrid, fiecare cu câte două locuri. Acestea sunt situate pe Bulevardul Republicii nr.65, în Piața Petru Rareș nr.1, pe strada Alexandru Odobescu nr.17A și pe strada Vasile Conta nr. 1.

Municipalitatea are în plan să mai monteze încă 15 astfel de stații în oraș.

Regulamentul pentru utilizarea stațiilor publice de încărcare a mașinilor electrice poate fi consultat mai jos:

Hotărârea Consiliului Local Bistrița nr. 124 din 25.07.2024 poate fi consultată AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!