FOTO: Bărbat rănit într-un accident produs pe DN 17, la ieșire din Viișoara

Un accident de circulație soldat cu rănirea unui bărbat a avut loc sâmbătă dimineața pe DN 17, la ieșire din Viișoara spre Crainimăt, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, în accident au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, unul de prim ajutor și altul de terapie intensivă mobilă, precum și două echipaje de descarcerare.

”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de 68 de ani, conștient, stabil, prezenta un traumatism cranian și un traumatism toraco-abdominal. După stabilizare a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite. Celelalte două persoane implicate în accidentul rutier au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU.

Polițiștii efectuează cercetări la locul accidentului, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

”În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident rutier semnalat pe Drumul Național 17, între Crainimat și Viisoara. La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani din Cristur-Șieu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din Dobric. În urma impactului dintre cele două autoturisme, șoferul de 68 de ani a fost rănit. Acesta a fost ulterior transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!