Peste 61.000 de pensii au fost recalculate în Bistrița-Năsăud. Care este cea mai mare pensie din județ

Peste 61.000 de pensii au fost recalculate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în majoritatea cazurilor (81,96%) fiind înregistrate creșteri, potrivit datelor prezentate de conducerea Casei Județene de Pensii.

Într-o conferință de presă susținută joi, directorul executiv al instituției, Sanda Alina Vișan, a declarat că procesul de recalculare a pensiilor a fost unul ”amplu și de durată” și s-a încheiat de curând, fiind recalculate toate tipurile de pensii aflate în plată.

În perioada 10 iulie 2024 – 10 august 2024, Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud a recalculat 61.277 dosare de pensii aflate în plată și stabilite conform Legii nr. 263/2010. Vorbim aici de un efort considerabil al angajaților Casei de Pensii, cărora țin să le mulțumesc pentru toată munca și devotamentul lor din toată perioada, indiferent că ne referim la momentul actual sau cel premergător recalculării. S-au făcut eforturi foarte mari, colegii mei au stat de dimineața și până seara la muncă, au venit și în weekend la muncă și am reușit să ducem la capăt acest proces de recalculare. Deciziile rezultate au fost expediate în totalitate către Compania Națională Poșta Română, care a început distribuirea din data de 16 august 2024. În situația în care pensionarul nu este acasă, decizia va rămâne timp de 20 de zile la oficiul poștal de care aparține, abia după această perioadă fiind restituită instituției noastre”, a precizat Sanda Alina Vișan.

Sursa citată a adăugat că pensiile au fost recalculate în baza noii legi a sistemului public de pensii (Legea nr. 360/2023) care va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2024.

”Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte de stabilitate acordate pentru anii contributivi realizați peste 25 de ani. Calculul pensiei are în vedere atât venitul pentru care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României. La calculul numărului total de puncte s-a adăugat și un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, și anume: 0,50 puncte/an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv; 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv; 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40 etc. Aceste puncte se acordă doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie. De această lege se bucură toți beneficiarii sistemului public de pensii, respectiv pensionarii de limită de vârstă, de pensie anticipată, de pensie de invaliditate și de urmaș”, a mai explicat Sanda Alina Vișan, care afirmă că această nouă lege a sistemului public de pensii are în vedere câteva obiective principale: eliminarea inechităților din sistem și adecvarea pensiilor mici, precum și asigurarea unei stabilități pe termen mediu și lung a sistemului de pensii.

În urma recalculării, unele pensii au crescut, în vreme ce altele au scăzut

În urma recalculării, conducerea Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud a precizat că au fost înregistrate atât creșteri (în 81,96% din cazuri), cât și diminuări (în 18,04% din cazuri) ale pensiilor.

”Statistic vorbind, din numărul total de decizii emise, s-a înregistrat o creștere a pensiei pentru 62,21% dintre beneficiarii al căror cuantum depășește valoarea pensiei minime sociale de 1.281 lei și pentru 19,75% dintre pensionarii care beneficiază de indemnizație socială pentru pensionari. Tot în aceste două categorii de beneficiari: cei cu pensie mai mare de 1.281 lei și cei cu pensie mai mică de această valoare, statistic vorbind, s-au înregistrat scăderi pentru aproximativ 7,56% dintre cei cu pensie peste pragul pensiei minime sociale și pentru 10,48% dintre cei cu pensie mai mică decât pragul limită”, a mai precizat Sanda Alina Vișan.

Sursa citată a adăugat: ”În urma recalculării, în cazul în care a rezultat o valoare mai mică a pensiei decât cea aflată în plată în luna august 2024, pensionarii vor primi în continuare pensia mai mare, respectiv cea pe care au avut-o anterior recalculării. Astfel, aceste scăderi sunt doar pe hârtie. Ca și bani și ca pensie aflată în plată la 1 septembrie, beneficiarii rămân cu cuantumul mai avantajos. (..) În mare parte, majorările au rezultat în urma acordării punctelor de stabilitate. În situațiile în care nu au fost înregistrat creșteri, explicația este că pensionarii au beneficiat de alte majorări anterior actualei legi”.

În urma recalculării, cea mai mică pensie nu va scădea sub pragul de 1.281 lei (indemnizația minimă socială pentru pensionari), în vreme ce cea mai mare pensie din județul Bistrița-Năsăud va fi de 24.728 lei.

În privința celei mai mari pensii, cuantumul inițial a fost de 19.428 lei, iar în urma recalculării cuantumul a ajuns la 24.728 lei. ”Această pensie a cunoscut o creștere de 5.300 de lei”, a explicat conducerea Casei de Pensii Bistrița-Năsăud.

Recalcularea i-a nemulțumit pe unii pensionari

Conducerea Casei de Pensii Bistrița-Năsăud menționează că unii pensionari manifestă nemulțumiri legate de cuantumul pensiei rezultate ca urmare a recalculării și au început deja să solicite precizări, în special cu privire la perioadele pentru care au primit puncte de stabilitate. În medie, zilnic, la Casa Județeană de Pensii se prezintă circa 70 de persoane nemulțumite de cuantumul pensiei rezultate în urma recalculării. 

În prezent, instituția are în lucru 51 de dosare care au ca obiect principal punctele de stabilitate acordate eronat.

Veste bună pentru pensionari. Din octombrie, crește pragul de impozitare a pensiilor

”Pragul de impozitare a pensiilor va creşte, de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, este anunțul care speram ca va bucura pensionarii. Astfel, de la 1 octombrie, impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei. Amintim că în prezent pensiile sub 2.000 de lei nu se impozitează, dar se aplică un impozit de 10% pe suma care depășește acest prag”, a mai precizat Alina Sanda Vișan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!