Peste 3.000 de pensionari mineri din zona Rodna, Maieru, Șanț sunt afectați de noile decizii de calcul a pensiei, afirmă deputatul PNL Diana Morar.
Parlamentarul a avut joi, la Rodna, o întâlnire cu peste 200 dintre pensionarii mineri afectați de recalcularea pensiilor.
”Am discutat despre posibilitățile legale de a nu fi scăzut cuantumul pensiei pe care o obțin în prezent, întrucât majoritatea sunt afectați de noua lege a pensiilor cu diminuarea aproximativ la jumătate a drepturilor bănești cuvenite, aflate în plată. În cadrul grupului parlamentar PNL avem deja o preocupare în a găsi remediul legislativ pentru ca minerii pensionați să nu fie afectați de aplicarea noii legi, prin armonizarea calculului stagiului de cotizare pentru cei cu grupa I de muncă aplicabil acestei categorii profesionale. În tot acest timp, am recomandat celor în cauză să urmeze pașii legali de contestare a noilor deciziilor de calcul, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în 45 de zile de la data primirii lor”, a precizat Diana Morar.
Deputatul a adăugat: ”pensionarii mineri trebuie să știe că, în conformitate cu normele constituționale, sunt beneficiarii unui drept câștigat care nu le poate fi luat prin aceste acte noi, emise. Mai mult ei nu pot fi supuși unui tratament discreționar față de alte categorii de pensionari, prin aplicarea unei legi.”