Daniel Suciu (PSD): Bătălia politică pentru Primăria Bistrița s-a încheiat pe 9 iunie. Oamenii așteaptă rezultate, nu circ politic în administrație

Bătălia politică pentru Primăria Bistrița s-a încheiat pe 9 iunie, spune liderul social-democraților din municipiu, deputatul Daniel Suciu, care este de părere că alegătorii așteaptă să vadă o colaborare între forțele politice care au reprezentanți în Consiliul Local Bistrița și nu circ politic în administrație.

”Bătălia politică s-a încheiat pe 9 iunie și sunt convins că absolut toți oamenii care au fost la vot așteaptă să vadă o colaborare în Consiliul Local între toate forțele politice, astfel încât orașul acesta să facă un pas înainte”, a spus președintele PSD Bistrița, Daniel Suciu, vineri, într-o conferință de presă în care a făcut o serie de precizări cu privire la ceea ce se întâmplă în prezent în Primăria Bistrița.

A trecut mai bine de o lună în care nu m-am mai exprimat public vizavi de ceea ce se întâmplă în Primăria Bistrița. Am dat răgazul necesar celor din PNL să înțeleagă ceea ce li s-a întâmplat și să înțeleagă că din octombrie Ioan Turc și PNL nu vor mai conduce Primăria Bistrița. M-aș fi așteptat la o altă abordare din partea lor. Din păcate, observ că nu este așa. Mărturisesc că nu am crezut că acea tactică a terenului pârjolit o vor duce până la capăt. M-am înșelat și constat că asta se întâmplă astăzi din păcate. Ofer și câteva exemple pentru că acestea întăresc spusele oricui. Astfel, informez că foarte multe din spațiile care aparțin orașului și municipalității au fost scoase la vânzare pe ultima sută de metri a mandatului lui Ioan Turc. Nu cred că trebuia să se întâmple acest lucru”, a mai spus Daniel Suciu.

Președintele PSD Bistrița a continuat și cu alte exemple.

Nu a fost suficient că organigrama a fost modificată, că oameni loiali unora care acum conduc Primăria Bistrița au fost fixați, promovați pe posturi, dar în continuare, chiar și în ultima lună de mandat, se scot posturi la concurs pentru promovare. Mi-a sărit unul care are legătură cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Nu o să dau detalii pentru cine e pregătit, dar pe anunțul de concurs se precizează că sunt necesare studii în științe sociale și științe juridice. Incendiile și inundațiile au nevoie de astfel de angajați. De asemenea, o altă controversă a fost cu repartizarea locuințelor sociale. Nu am avut o poziție oficială din partea Primăriei Bistrița, ba mai mult am aflat că, într-un exercițiu de imagine al titularului de la Primărie, s-au dat cheile fără ca locuințele să aibă apă. Merg mai departe și spun că oamenii atrag atenția că reabilitările termice ale unor blocuri au probleme. (…) Întreb dacă nu cumva firma președintelui PNL din comuna Târlișua a luat în subantrepriză lucrări de reabilitare termică în municipiul Bistrița. Întreb pentru că avem informații că așa se întâmplă. De asemenea, deși ni s-a spus că toate lucrurile sunt în regulă, inclusiv cu pasajul Gării, aflăm că nu e chiar așa. Am înțeles că nu s-a semnat contractul pentru acest obiectiv pentru că Primăria Bistrița nu a depus documentele. Și mai spun ceva. Anul trecut, orașul a fost extrem de frumos luminat în zona centrală. S-au cheltuit cei mai mulți bani din istoria postdecembristă pentru iluminatul de sărbători în municipiul Bistrița. Nu m-ar mira ca în octombrie, când Gabriel Lazany va prelua mandatul, să fie zero lei alocați pentru iluminatul festiv în municipiu și să fie extrem de complicat ca într-o lună să mai faci toate formalitățile legale pentru a putea organiza și licitații și a găsi și banii pentru iluminatul festiv”, a mai precizat Daniel Suciu.

Liderul social-democraților din Bistrița s-a arătat dezamăgit de această abordare a actualei conduceri a Primăriei Bistrița și afirmă că și-ar fi dorit să vadă o colaborare între forțele politice din Consiliul Local.

”Am trecut peste o competiție electorală în care cineva a câștigat și cineva a pierdut. Oamenii au decis un câștigător, au decis niște rezultate și la Consiliul Local. Acest oraș merită o colaborare între toți actorii politici, chiar dacă până acum trei luni am fost adversari politici. Lansez o invitație la colaborare pentru consilierii PNL, pentru membrii PNL și conducerea partidului. Bistrițenii așteaptă rezultate și nu circ politic în administrație. Sper să înțeleagă și colegii noștri de la PNL, dar această colaborare nu poate fi posibilă când acțiunile celor care încă conduc Primăria Bistrița arată așa cum am relatat mai devreme”, a încheiat Suciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!