Amendă de 1.000 de lei aplicată de Poliția Locală Bistrița în urma unui incendiu de vegetație uscată

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică pe strada Anemonei din municipiul Bistrița, pompierii fiind solicitați să intervină în zonă pentru a stinge focul și a evita ca acesta să se extindă.

Pompierii militari au intervenit cu promptitudine și au reușit să lichideze incendiul.

De asemenea, în zonă au intervenit și polițiștii locali din Bistrița, care au asigurat perimetrul de intervenție.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii locali au stabilit că o persoană este responsabilă de incendierea miriștii, aceasta fiind identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, în baza HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița.

În aceasta perioadă, arderile necontrolate sunt metode clasice folosite pentru curățarea terenurilor de resturi vegetale și este una din cauzele producerii incendiilor de vegetație. Poliția Locală reamintește cetățenilor municipiului Bistrița că sunt obligaţi să respecte normele legale privind protecția mediului care interzic arderea resturilor vegetale, miriștilor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!