FOTO: Marius Gălan a deschis, la Slătinița, cel de-al 17-lea punct gastronomic local din Bistrița-Năsăud

FOTO: Nicoleta Cherecheșiu

Un nou punct gastronomic local a fost deschis în județul Bistrița-Năsăud. Situat în localitatea Slătinița, în fosta Fermă nr. 1 a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, și intitulat ”Finca Gălan”, noul punct aparține familiei Adina și Marius Gălan și este cel de-al 17-lea deschis în județ.

Inaugurarea punctului de gastronomie locală a avut loc marți, în prezența oficialităților și a numeroși invitați.

Prezent la eveniment a fost și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a felicitat familia Gălan și i-a oferit lui Marius Gălan o diplomă de apreciere pentru întreg efortul depus în deschiderea punctului.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această vreme minunată care ne-a dat-o astăzi și, de asemenea, pentru că suntem cu toții sănătoși aici, alături de prietenul nostru Marius Gălan, de soția lui și de toți cei care sunt implicați în facerea bunului gust, pentru că vedem cu toții că, din păcate, calitatea hranei și a mâncării lasă foarte mult de dorit în ultima perioadă în multe locuri din lumea aceasta. Mă foarte mult că în contrapartidă se creează aceste puncte gastronomice locale unde se gătește tradițional cu produse de calitate. (…) Acesta este cel de-al 17-lea punct de gastronomie locală deschis în Bistrița-Năsăud. Cred că suntem unul dintre județele în care aceste puncte gastronomice locale se dezvoltă foarte bine. (…) Felicitări, Marius! Să îți dea Dumnezeu sănătate și răbdare, iar Alinei înțelepciune ca să te înțeleagă și să nu te încurce. (…) Mult succes! Știm deja că ești un profesionist, ai demonstrat-o prin tot ceea ce ai făcut. Eu fac parte dintre cei care am gustat foarte mult din produsele tale, știu că sunt unele de calitate și îi încurajez pe toți cei care vor să mănânce tradițional, bun și sănătos să îți treacă pragul”, a transmis Emil Radu Moldovan.

Directorul executiv al Asociației ”Produs în Bistrița-Năsăud”, Elena Bărbos, a precizat că acesta este primul punct de gastronomie locală din județ aflat într-o comunitate rurală care face parte dintr-un oraș. În plus, Elena Bărbos a anunțat că în Bistrița-Năsăud urmează să mai fie deschise încă cinci astfel de puncte de gastronomie locală.

Regiunea gastronomică Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud crește frumos și cu bun gust”, a completat directorul Asociației ”Produs în Bistrița-Năsăud”

FOTO: Nicoleta Cherecheșiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!